„In theBalm of Your Hand” – cadoul perfect de Craciun

Daca ar trebui sa recomand un produs care m-a impresionat anul acesta si care ar trebui sa se regaseasca in orice colectie de makeup, fie ca este cea a unei incepatoare, care se machiaza rar sau a unei pasionate, care are tot ce e mai nou in materie, acest produs ar fi paleta „best off” a producatorului american theBalm In theBalm of  Your Hand.

theBalm limited edition palette 2015

theBalm limited edition palette 2015

2015 a fost un an grozav din punct de vedere makeup: o multime de lansari, inovatii, colaborari intre firme celebre si staruri nu mai putin celebre. A fost fara doar si poate anul in care si eu am experimentat mult, am investit mult in makeup, mi-am parasit zona de confort si m-am indreptat spre zona neexplorata a producatorilor americani care sunt foarte putin cunoscuti la noi si destul de greu de obtinut.

theBalm este o marca americana cu traditie, care se poate bate cu usurinta cu marci celebre, vandute la noi precum Clinique, Estee Lauder sau Lancome. Au o gama foarte variata de produse, cu un marketing inovativ si preturi decente.

Daca restul brandurilor impresioneaza prin ambalaje elegante cu note aurii, theBalm surprinde prin ambalaje simple, de carton, cu desene gen pin-up anii 50 si nume care mai de care mai haioase: au o paleta numita „BalmJovi”, un rimmel „Cheater”, o paleta nude „Nude dude”, rujuri „Read my lips”.

Nici paleta „best off” nu face exceptie si in afara de jocul de cuvinte „in theBalm of Your Hand” cu referinta la numele brandului si ideea ca iti incape in palma unei maini, desenele de pe coperta sunt cele cunoscute.

De ce este atat de speciala In theBalm of Your Hand si de ce o recomand?

Paleta multifunctionala theBalm - selectie excelenta de culori

Paleta multifunctionala theBalm – selectie excelenta de culori

  • Pentru ca este multifunctionala: are oficial 4 farduri de ochi, 1 highlighter ( iluminator), 3 blushuri, 1 bronzer, 1 ruj si 1 blush crema care poate fi folosit si pentru buze. 2 dintre blushuri ( Cabanaboy si Hot Mama), bronzerul si highlighterul au fost testate si theBalm recomanda utilizarea lor si pentru ochi. Asta creste numarul de farduri de ochi de la 4 la 8 (fardul de obraz Instain – pateaza de aceea nu este recomandat si pentru ochi) si creste semnificativ numarul de combinatii posibile.
  • Pentru calitatea produselor incluse. TheBalm a ales cele mai bine vandute si bine apreciate produse din toate cele 3 categorii: ochi, fata, buze. Fardurile de ochi sunt extrem de pigmentate, foarte moi si usor de folosit. Fardurile de obraz, fie ele blush sau bronzer sunt usor de blenduit si rezista mai mult de 10 ore pe fata. Iar „Mary Louminizer” iluminatorul inclus in set este in top 5 highlighters al oricarui beauty blogger din lume.
  • Pentru selectia de culori foarte bine gandita, care ofera cate ceva pentru fiecare. Pleaca de la ideea de lookuri neutre, care pot fi purtate zilnic oferind totusi posibilitatea de a le intensifica fie printr-o culoare mai inchisa cum este Sexy, un maro cu tenta de visiniu sau prin aplicarea fardurilor lucioase.
  • Pentru ambalaj: are oglinda, care este foarte practica la drum; si este impartit in doua, protejand astfel produsele cremoase de praf sau pulbere fina de la farduri.
  • Pentru ca imi plac paletele de ochi din care pot scoate lookuri de ochi diverse fara sa am nevoie de extra culori din alte palete. Ca exemplu va ofer cateva lookuri diferite: 2 de zi si unul mai intens.

    Look de zi folosind paleta In theBalm of Your Hand

    Look de zi folosind paleta In theBalm of Your Hand

Primul look este si cel mai simplu:

Am folosit Mischevious Marissa – un bej cu tente aurii pe pleoapa mobila, Mary-Lou Manizer ca si iluminator in coltul de ochi si bronzerul Bahama Mama pentru umbre. Combinatia poate fi purtata cu si fara tus sau creion.

Puteti inlocui Mischevious Marissa cu Insane Jane un maro auriu extraordinar sau chiar cu blushul Hot Mama – pentru un look roz-piersica .

Look de zi folosind paleta In theBalm of Your Hand

Look de zi folosind paleta In theBalm of Your Hand

Cel de-al doilea look este pe baza de verde:

Lead Zeppelin – nuanta de verde army, inclusa in paleta scoate foarte bine in evidenta ochii caprui 🙂 .

Am folosit Lead Zeppelin pe pleoapa mobila, Mary-Lou Manizer ca si highlight la coltul ochiului si din nou Bahama Mama pentru umbre.

Ultima sugestie este cea a unui look complet: 

Look complet realizat cu paleta In theBalm of Your Hand

Look complet realizat cu paleta In theBalm of Your Hand

Am folosit pentru ochi Bahama Mama ca si culoare de tranzitie, Lead Zeppelin pe pleoapa mobila si am intensificat umbrele cu nuanta Sexy. Am iluminat spranceana si coltul de ochi cu Mary-Lou Manizer. Pentru perimetrul fetei am folosit bronzerul Bahama Mama iar pentru obraji blushul Cabana Boy.

Pe buze am folosit o combinatie intre cele doua produse incluse – din rosul Mia Moore si bejul Caramel a iesit un roz inchis, intens si lucios, nelipicios care mi-a rezistat pe buze cam 4 ore inainte sa inceapa sa se estompeze.

Cui sa ii cumparati In theBalm of Your Hand?

  1. Pasionatelor de makeup pentru ca este modul ideal de a incerca tot ce are mai bun acest brand si este fara doar si poate o paleta excelenta pentru calatorii. Reduce foarte mult bagajul 🙂 🙂 si ofera variatie.
  2. Incepatoarelor pentru ca ofera multe produse la un loc, contine culori usor de folosit si se pliaza foarte usor pe stilul fiecareia (putin machiaj, machiaj natural, machiaj mai intens etc.)

De unde o puteti achizitiona?

Din fericire Marrionnaud are de ceva vreme un stand theBalm. O gasiti in magazine la pretul de 99 de lei care este o super oferta si foarte comparabil cu pretul din State. Pentru ca este editie limitata va sfatuiesc sa sunati inainte si sa intrebati care din magazinele din zona o mai are.

Se mai poate achizitiona si online, la pret aproape dublu de pe aoro.ro (170 de lei + transport) sau feelunique.com (34de lire – aproximativ 180 de lei cu transport inclus)

Spor la cumparaturi!

Poza semnatura

Ti-a placut articolul? Da-i like pe Facebook